Asociaţia culturală CERTEZANA
Str. Principală, nr. 336, Certeze, Oaş
Proces- Verbal
Astăzi, 19 februarie 2017, are loc întrunirea membrilor fondatori şi ai Consiliului Director al Asociaţiei culturale „Certezana”, la sediul Casei parohiale din incinta Bisericii parohiale ortodoxe Certeze, din Str. Principală, nr. 336. În urma solicitării, toţi membrii fondatori şi cei care constituie Adunarea Generală sunt prezenţi.
Şedinţa debutează cu prezentarea ordinei de zi şi cu dezbateri referitoare la constituirea şi organizarea propriu-zisă a Asociaţiei culturale Certezana.
Pe ordinea de zi sunt propuse următoarele:
a). Constituirea Consiliului Director al asociaţiei;
b). Întocmirea patrimoniului asociaţiei şi dezbateri cu privire la aspectul financiar;
c). Încheierea Contractului de comodat;
d). Propuneri de activităţi culturale pentru cursul anului 2017;
e). Diverse.
În detaliu, se prezintă următoarele:
a). Toţi membrii fondatori au propus şi s-a hotărât unanim ca să facă parte din Consiliul Director al Asociaţiei culturale „Certezana”, lucru care s-a şi înfăptuit prin introducerea datelor personale ale fiecăruia în vederea întocmirii actelor juridice ale asociaţiei.
Pentru început, cu toţii au hotărât ca asociaţia să poarte denumirea de „Asociaţia Culturală Certezana” (ACC), aşa după cum s-a făcut disponibilitatea denumirii la Ministerul Justiţiei, cu nr. 156886 din 07.11.2016 prin avocat Marinela LUPŞE, din Baia Mare. După aceea s-au prezentat scopul iniţial şi obiectivele generale ale asociaţiei şi s-a făcut precizări cu privire la orientările şi necesitatea activităţilor cultural-tradiţionale din zona de interferenţă a Ţării Oaşului.
După aprobarea scopului şi obiectivelor asociaţiei s-a recurs la alegerile propriu-zise ale conducerii asociaţiei şi astfel s-a format Consiliul Director. Acesta este alcătuit din următorii membri:
Preşedinte fondator: propus şi ales în unanimitate de voturi liber exprimate –D-l Adrian Gh. PAUL, domiciliat în Baia Mare şi preot paroh al Parohiei Ortodoxe din Certeze. După desemnare, potrivit Statutului de organizare, preşedintele a mulţumit Adunării Generale pentru încrederea acordată şi a recurs la desemnarea celorlalţi membrii care alcătuiesc Consiliul Director. Aceştia sunt:
Vicepreşedinte: este propus şi validat cu majoritatea de voturi exprimate D-l Ioan DRAGOŞ, cetăţean român, originar şi domiciliat în Certeze, jud. Satu Mare.
Secretar general: este propus şi validat cu majoritatea de voturi exprimate D-l Vasile CIOCAN, cetăţean român, originar din Certeze şi domiciliat în municipiul Satu Mare.
Trezorier: propus şi validat cu majoritatea de voturi exprimate D-l Grigore DORLE, cetăţean român, originar şi domiciliat în Certeze, jud. Satu Mare.
Membru fondator: propus şi validat cu majoritatea de voturi exprimate D-l Gheorghe MIHOC, cetăţean român, originar şi domiciliat în Certeze, jud. Satu Mare.
Toţi aceşti membrii care constituie Consiliul Director sunt persoane responsabile şi preocupate să ducă la îndeplinire obiectivele asociaţiei culturale Certezana. Se trasează atribuţiile fiecăruia, se identifică datele personale şi se semnează documentele asociaţiei (Statutul şi Actul Constitutiv).
b). La propunerea preşedintelui desemnat se supune la vot întocmirea patrimoniului Asociaţiei culturale Certezana. Acesta este alcătuit iniţial din suma de 2500 ron, reprezentând contribuţia liberă şi benevolă a fiecărui membru fondator, cuantificată în suma de 500 ron/persoană. Patrimoniul va putea fi extins prin cotizaţia fiecărui membru asociat şi activ al Asociaţiei, stabilită anual ca fiind de 50 ron/persoană, dar şi prin diverse susţineri financiare, sponsorizări, donaţii sau alte contribuţii, potrivit legii în vigoare.
Statutul de membru activ şi membru asociat s-a stabilit că poate fi obţinut de orice persoană matură, iubitor de cultură şi interesat în a susţine scopul şi îndeplinirea obiectivelor asociaţiei, exprimat printr-o adeziune scrisă şi pe baza unei semnături. Se prezintă, de altfel, un model de adeziune al asociaţiei, aprobat de către toţi cei prezenţi.
c). S-a trecut la întocmirea Contractului de comodat între Parohia Ortodoxă Certeze, reprezentată prin preot paroh Adrian Gheorghe PAUL şi Asociaţia culturală „Certezana”, reprezentată de secretar general al asociaţiei, D-l Vasile CIOCAN. Se întocmeşte şi se semnează contractul valabil pentru următorii 5 (cinci) ani.
d). Se fac propuneri de activităţi culturale pentru anul în curs.
Astfel, de sărbătoarea de primăvară a Sfintelor Paşti se propune susţinerea şi implicarea în organizarea Sărbătorii de „Sâmbra Oilor” –Certeza Oaşului.
Peste vară, de sărbătoarea Sfintei Marii Mari (15 august) se propune Festivalul tradiţional oşenesc de „Cununa mireselor din Certeza Oaşului”, prima ediţie, care să se desfăşoare pe parcursul a trei zile.
În toamnă, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (8 noiembrie) susţinerea Hramului bisericii parohiale din Certeze, împreună cu tradiţionala Paradă a costumelor populare oşeneşti, aflat la a II-a ediţie.
Iar de sărbătoarea Naşterii Domnului (25-26 decembrie) organizarea Dansului tradiţional oşenesc la Biserică şi la Ciuperca comunală, reprezentată de tinerii certezeni prin cântec şi dans oşenesc.
Toate aceste activităţi culturale şi tradiţionale sunt bine primite de către toţi şi sunt adoptate prin unanimitate de voturi liber exprimate. Se mai fac şi alte propuneri, care toate sunt agreate, iar pe viitor se doreşte a fi concretizate în acţiuni culturale comunale.
e). La secţiunea Diverse, se discută mai multe chestiuni de organizare şi de responsabilităţi trasate fiecărui membru fondator. Cu toţii sunt dispuşi la susţinerea unor astfel de activităţi şi se obligă fiecare în a atrage fonduri şi a de termina personalităţi spre aderare la asociaţia culturală „Certezana”.
Se hotărăşte apoi ca cenzorul Asociaţiei să fie D-na contabil expert Marinela-Rodica BREBAN din Baia Sprie, jud. Maramureş, iar de documentele juridice şi înregistrarea Asociaţiei să se ocupe D-na avocat Ioana MIHNEA din Negreşti-Oaş, jud. Satu Mare.
Pentru o mai bună viziune asupra a ceea ce-şi propune asociaţia şi membrii ei fondatori, se face invitaţia de a participa la o masă rotundă a membrilor altei asociaţii asemănătoare, respectiv Asociaţia „Ţara Oaşului”, unde se prezintă activităţi culturale din ţinutul Ţării Oaşului. Invitaţia este agreată şi acceptată de membrii fondatori ai Asociaţiei culturale Certezana, promiţând a lua parte la întrunirea lor printr-o reprezentaţie specifică comunei Certeze.
Toate cele de mai sus fiind dezbătute, hotărâte şi adoptate unanim, se consemnează în actualul Proces Verbal şi se semnează de către toţi cei prezenţi.
Certeze
19.02.2017
Membrii fondatori
Membrii fondatori
Gheorghe MIHOC Ioan DRAGOŞ
………………………. ………………………..
Vasile CIOCAN Grigore DORLE
……………………… ………………………..
Adrian Gh. PAUL
………………………………