Istoric parohial al Bisericii Ortodoxe
„Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”
din Comuna CERTEZE, Oaş
Aşezare:
Comuna Certeze este situată în partea de Nord – Nord-Vest a României, între 47° – 48°latitudine, şi 23° – 24° longitudine ca, de altfel, întreg ţinutul numit din trecut şi până azi „Ţara Oaşului”. Mai precis, comuna este aşezată pe ambele părţi ale şoselei naţionale Satu Mare – Sighetu Marmaţiei, şosea asfaltată din anul 1966.
Comuna este străbătută de o apă curgătoare de munte, numită „Valea Albă” şi se mărgineşte spre Est cu munţii Oaşului–Gutinului, adică culmile munţilor şi dealurilor de la Dealul Şes şi până la Gutin, care o despart de ţinutul voievodal al Maramureşului. Munţii şi dealurile sunt acoperite cu păduri de fag şi plantaţii de brad. Spre Est, în imediata apropiere a comunei sunt dealurile Vrăticel, parte împădurit, parte păşune cu teren stâncos, muntele Morasel, cu o frumoasă pădure de fag şi plantaţie de brad, cu terenul stâncos Plociul şi câmpul Breb, câmp la munte pentru fâneaţă, şi apoi Fundul Brebilor, Roasa şi Rotunda, împodobite cu păduri de brad. Tot în imediata apropiere a comunei sunt Feţele –Vezeul şi Turbatul – acoperiţi cu păduri de fag, cu mici poiene de fâneaţă, în unele locuri fiind numai stânci masive. Spre Vest comuna se mărgineşte cu hotarul comunei Bixad, în câmp, loc numit Dumbrava. Spre Nord se mărgineşte cu satele Moişeni şi Huta-Certeze, amândouă aparţinătoare comunei Certeze. Spre Sud, se mărgineşte cu oraşul Negreşti-Oaş, la o distanţă de aproximativ 5 km.
Solul comunei este slab; dealurile şi munţii sunt de origine vulcanică. Datorită acestor împrejurări naturale atât în comună, cât şi pe cursul Văii Albe sunt numeroase izvoare cu apă minerală, denumite de localnici „borcuturi”. Aşa este de pildă borcutul Negreştilor, situat între Certeze şi Negreşti-Oaş, aproape de şoseaua principală, borcutul Morii, situat în comună, borcutul Punţilor şi borcutul tâlharilor, situat în loc pitoresc, pe marginea Văii Albe, la poalele muntelui Moroasele.
Flora:
este cea caracteristică întregului ţinut al Ţării Oaşului în care predomină pădurile de stejar, fag şi brădet în munţi, fâneaţă şi păşune în comună, precum şi, în imediata apropiere a comunei se cultivă cereale (porumb, grâu, trifoi etc.). Pomicultura este o ramură principală. În zonă cresc pomi fructiferi: pruni, peri, cireşi, meri, nuci.
Fauna:
în munţii apropiaţi trăiesc urşi, lupi, veveriţe, iepuri, dar şi diferite specii de păsări sălbatice.
Clima:
este temperată, cu cele patru anotimpuri: primăvară, vară, toamna şi iarna.
Comuna are următoarele străzi (numite „uliţe”):
1. Strada Principală, adică şoseaua naţională, care împarte comuna în două, pe o distanţă de cca. 7km
2. Uliţa Şucater
3. Uliţa Hâroasa
4. Strada Bisericii
5. Strada Mare
6. Strada Drăguiasa
7. Strada Mocira
8. Strada Şcolii
9. Uliţa Scânteia
10. Strada Ciocăneşti
11. Uliţa Copăcei
12. Uliţa lui Sicu (stradă în formare).
Mai există câteva case răzleţe sub pădure, la deal, în Gârceasca.
Comuna bisericească are cca. 650 numere de casă. Casele sunt, în marea lor majoritate noi, moderne, construite după influenţele occidentale, dând un aspect orăşenesc comunei. Nu este întâmplător faptul că vestea comunei, atorită caselor imense construite de oameni harnici şi gospodari, a trecut cu mult graniţele zonei şi a ţării. Este ştiut faptul că populaţia tânără din comună este plecată la lucru în străinătate, iar casele triumfale sunt gospodărite de cei mai vârstnici.
Clădirile principale sunt:
1. Edificiul Bisericii Ortodoxe Române, ce datează din anul 1817, este o clădire solidă, construită cu pereţi din piatră naturală, cu un turn clopotniţă în faţă, cu acoperişul din tablă de aluminiu, păstrând linia estetică deosebită a comunei.
2. Clădirea Primăriei şi Consiliului local este o altă clădire principală a comunei, situată exact în centru, vis-a-vis de biserica ortodoxă, renovată recent, frumoasă şi bine întreţinută, deservind comuna administrativă compusă din satele Certeze, Moişeni şi Huta-Certeze, toate la un loc purtând numele de comuna Certeze.
3. Spaţiul adecvat Şcolii este o altă clădire de importanţă foarte mare pentru comună, care adăposteşte în ea şcoala generală cu clasele I-VIII.
4. Poliţia, având clădirea situată tot în imediata apropiere a bisericii.
Locuitorii comunei bisericeşti sunt români, în număr de 2.867 de suflete potrivit ultimului Recensământ (2011). Ocupaţia principală a cetăţenilor a fost agricultura. Dar şi oieritul este o îndeletnicire apreciată mai ales pentru carnea, lâna şi laptele ce le produc oile. Bărbaţii sunt, în marea lor majoritate, plecaţi la muncă în străinătate pentru a asigura un trai decent familiei, iar cei rămaşi în comună au afaceri prospere, în zonă existând, spre exemplu, 3 ateliere de prelucrarea metalului (în special inox), 4 ateliere de prelucrare a ferestrelor din aluminiu şi p.v.c. (termopan), iar alţii având afaceri în domeniul industriei şi a comerţului. Femeile sunt, unele, plecate şi ele la muncă în afara graniţelor ţării. Cele rămase acasă îşi sprijină soţii în demersurile făcute şi se ocupă cu creşterea şi educarea copiilor.
Având un port deosebit de alte regiuni, femeile, cele mai în vârstă în special, excelează în cusături pe pânză în diferite culori, dar şi cusături cu mărgele pentru înfrumuseţarea permanentă a portului ceea ce dă o frumuseţe aparte costumelor populare foarte valoroase. Situată în imediata apropiere de clădirea Primăriei şi a Consiliului local „Ciuperca” de dans, spaţiu construit din lemn şi placat cu piatră, aşteaptă neclintită zilele de sărbătoare în care lumea se întoarce acasă, iar feciorii şi fetele tinere vin aici să petreacă o zi de relaxare, joc şi voie bună.
Aşezarea comunei în trecut şi a bisericii vechi
Aşezarea omenească pe aceste meleaguri, care azi formează comuna Certeze din judeţul Satu Mare, are origine foarte veche, înaintea erei noastre, de pe vremea străbunilor noştri Daci. Trecutul istoric al locuitorilor români este una şi aceeaşi cu trecutul istoric al poporului român. Trecutul istoric al bisericii ortodoxe române nu poate fi despărţit de trecutul istoric al poporului român, pe care l-a slujit, îl slujeşte şi îl va sluji mereu. Aşezarea veche a comunei, înainte de anii 1700-1750 a fost pe dealurile dinspre Est ale comunei actuale, şi anume Pasca, Ciorbeasca şi Belteni, numărând circa 25-30 de familii. Aceste familii, puţine la număr, purtau numele de Ciorbă, Sasu, Baltă, Buzdugan, Mihoc, Ciocan, Mihăescu. Strămoşii, cum era şi firesc, au construit o biserică de lemn, de stejar, în mijlocul cimitirului actual. Data construirii acestei biserici nu se cunoaşte, dar primele însemnări, provenite din anul 1791, amintesc de existenţa acestui lăcaş sfânt. Acea biserică a servit drept lăcaş de închinare lui Dumnezeu pentru credincioşii români ortodocşi, până în anul 1836.
Biserica veche de lemn a fost bine întreţinută şi înzestrată cu cele necesare cultului divin de către credincioşii inimoşi şi slujitorii vrednici. Din nefericire, nu ne-a rămas nici biserica şi nici numele primilor preoţi, slujitori ai bisericii ortodoxe române.
Trebuie precizat că comuna Certeze, cu satele Moişeni şi Huta-Certeze, din punct de vedere administrativ-bisericesc, au format până în anul 1900 o singură unitate parohială, sub denumirea de Parohia Ortodoxă Certeze, până când satul Moişeni –filia parohiei Certeze –a fost declarată parohie de sine stătătoare.
Aşezarea veche a comunei a susţinut sfânta biserică prin contribuţii benevole venite din partea credincioşilor, care-şi aveau reşedinţele în imediata apropiere a bisericii de lemn. După cum spun bătrânii din comună, credincioşii de pe vremuri aveau obiceiul să petreacă sărbătoarea mare a Sfintele Paşti pe platoul dealului Pasca, unde se adunau cu toţii după slujba de Înviere şi sfinţirea păştilor, şi petreceau, bucurându-se –deopotrivă preot şi credincioşi. Această datină frumoasă s-a păstrat până la anul 1836, adică atâta vreme cât s-a slujit în biserica veche de lemn.
Tot bătrânii comunei spun că biserica veche de lemn a fost dăruită (vândută) –nu se ştie cui sau cărei parohii, cu aprobarea Episcopiei Rutene de Muncaci –Ungvar, la anul 1837 sau 1838.
Aşezarea actuală a comunei şi a bisericii noi de piatră
În urma unui plan de sistematizare a comunei, probabil realizat între anii 1700-1750, casele răzleţe de pe dealuri au fost dărâmate (unii bătrâni spun că cu forţa), iar locuitorii au fost siliţi să-şi primească parcele de pământ după un plan nou stabilit spre a-şi construi case noi. Astfel, 38 de familii formau pe atunci (1836) satul Certeze, toţi de origine română şi credincioşi ai bisericii ortodoxe. În anul 1836 satul Moişeni avea 23 de familii de români, iar satul Huta-Certeze avea 17 familii de români.
Biserica actuală este o clădire solidă, iar materialul din care este clădită –pereţii– e piatră naturală, cu fundaţia de cca. 2m adâncime şi zidită cu pereţi groşi. După planul de mutare şi sistematizare a comunei noi, locuitorii au primit terenuri virane câte 1-2 ha., şi tot după acest plan, a primit şi biserica un lot de 1ha., în centrul comunei, destinat atât pentru biserică cât şi pentru casă parohială.
Fundaţia bisericii noi s-a făcut în 1817, când s-a început şi lucrarea propriu-zisă a bisericii, abandonându-se vechiul loc pe care fusese ridicată bătrâna biserică din lemn, cum s-a prezentat mai sus, locul acela fiind destinat pentru cimitir. În acest moment se fac demersuri pentru ridicarea unei biserici-capelă în cimitir spre a servi drept locaş de slujire pentru înmormântarea celor adormiţi, dar şi în amintirea vechii biserici de lemn de pe vatra veche a comunei. Materialul pentru noua biserică l-au strâns credincioşii de pe loturile lor şi de pe cursul Văii Albe. Puţinii credincioşi din vremea aceea, dar cu suflet mare, au contribuit cu munca voluntară şi cu bani pentru ca să lase urmaşilor o biserică impunătoare şi frumoasă. Varul a fost adus din părţile Chioarului –Somcuta Mare– iar nisipul trebuincios l-au adus cu căruţele de la Someş –Seini- respectiv Tisa -Ticeu. Clădirea s-a ridicat între anii 1817-1824.
Grinzile pentru acoperiş şi coarnele sunt din lemn de frasin, groase, iar legăturile tavanului bisericii şi a boltii este de fier. Grinzile şi partea lemnoasă au dat-o credincioşii de pe loturile lor şi de pe lângă vale. Biserica fără turn a fost acoperită iniţial cu şindrilă. În curtea bisericii s-a construit o clopotniţă din lemn de stejar, pentru aşezarea clopotelor. În interior, biserica a fost văruită simplu cu var, fără ornamente. Începând cu anul 1824 s-a slujit şi la biserica nouă. Odăjdiile şi cărţile rituale vechi nu s-au putut păstra, vremea distrugându-le. A rămas de la biserica veche doar o Evanghelie, scrisă cu litere chirilice, dar lipsesc primele şi ultimele pagini, care ar fi putut demonstra provenienţa şi vechimea ei. Ulterior această Evanghelie a fost predată la Muzeul bisericesc din Satu Mare, unde se află şi astăzi.
Bunii credincioşi din vremea aceea, ca şi cei de azi, s-au îngrijit pentru cele trebuincioase cultului divin. Au procurat cărţi bisericeşti de la Blaj, Sibiu şi Bucureşti. Aceste parohii din Ţara Oaşului au fost supuse jurisdicţiei Episcopiei Rutene de Ungvar-Muncaci, până în anul 1853, când s-a înfiinţat fosta Episcopie Română Unită de Gherla. Un oarecare preot cu numele Törökfalvi Ianoş, în anul 1848, luna octombrie, ziua 18, a scris următoarele cuvinte, în limba maghiară: „Clădirea bisericii din Certeze, după registrele conduse şi controlate, a costat 1871 florini şi 34 criţari”.
Biserica a fost folosită pentru cultul divin, deşi în interior a fost neterminată. Abia în anul 1856 s-a pictat biserica, dar şi atunci numai patru tablouri pe bolţile bisericii, cu un tablou în Sfântul altar, 2 tablouri în naos şi unul în tinda bisericii unde stăteau de regulă femeile. Tabloul din Sfântul altar reprezenta Buna Vestire, din naos Naşterea Domnului şi Iisus în templu la 12 ani, iar cel din tinda femeilor, Botezul Domnului. Pictura a fost executată de Dünler Imre, artist cunoscut al vremii, în anul 1857. Se cunoaşte şi faptul că alţi pictori, cu numele Oberbauer Iosif şi Novatset Laurenţiu, au pictat pe pânză icoana Preasfintei Treimi, a lui Iisus şi Iisus rugându-se, toate destinate pentru Sfântul altar, aceste trei tablouri costând 1375 de florini.
Biserica a fost binecuvântată în mod solemn de un sobor de preoţi în anul 1857, luna noiembrie, de cinstirea Sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavril, ocrotitorii spirituali ai bisericii noi parohiale, administrator protopopesc fiind preotul Alexandru Ërdos, care a revizuit veniturile şi cheltuielile bisericii pe anul 1857. Cu vremea, credincioşii şi-au dat toată silinţa pentru terminarea bisericii. Astfel, turnul bisericii l-au zidit în anul 1888 şi au cumpărat două clopote mari din Sopron. Clopotele au fost ridicate de autorităţile de stat austro-ungare în timpul primului război mondial 1914-1919.
Iconostasul a fost aşezat în biserică în anul 1893, luna septembrie. S-a aflat, cu ocazia unor reparaţii la iconostas, în 1967, o scrisoare cu următorul conţinut: „Iubite cetitor, Iconostasul s-au gătit şi s-au pusu la locu în anul 1893, în septembrie, când era domnitorulu Ungariei I. Franciaku Iosifu, Episcopulu Diecezia Gherlene Ionu Szabo, Protopopulu Tiarei Oaşului, Ioanu Romanu parohulu în Vama, preotulu localu era Simeonu Erdos”.
În anul 1917, în Paresimii, din neglijenţă s-a aprins altarul, dar incendiul a fost observat şi stins repede. Totuşi, în urma incendiului, iconostasul s-a degradat, iar pereţii bisericii s-au afumat.
Credincioşii inimoşi, din contribuţia benevolă, au cumpărat două clopote noi, unul de la Cugir, în anul 1925, iar altul mai mic de la Bucureşti, în anul 1951.
Stăpânirea străină a căutat dezbinarea românilor ardeleni, prin maghiarizarea populaţiei şi dezbinarea religioasă. Actul de unire de la 1700-1701 cu biserica greco-catolică a fost impus cu forţa. Românii din Ardeal însă au rămas şi pe mai departe în dreapta credinţă strămoşească ortodoxă a neamului românesc şi aşteptau cu dor reîntoarcerea acasă în sânul Bisericii Ortodoxe Române, de unde au fost rupţi şi ţinuţi cu sila la distanţă timp de două secole şi jumătate. Împlinirea acestui ideal al unirii bisericeşti se aştepta la sfârşitul primului război mondial, în 1920, când s-a făcut unirea administrativă a Ardealului cu Patria-mamă. A sosit vremea reîntoarcerii acasă, însă abia în anul 1948, în luna octombrie. Atunci s-au întors clerul bisericii şi credincioşii să fie din nou fraţi împreună de credinţă, aşa după cum au fost şi în trecut.
Liniştea vieţii religioase din Certeze este tulburată de sectarii „Martorii lui Iehova”. Sunt câteva familii rătăcite, existente încă din anul 1922 când, un fost emigrant s-a întors din Statele Unite ale Americii şi a tulburat pe unii. În timp, numărul adepţilor sectari a crescut îngrijorător. Acestea sunt elemente distructive pentru întreaga comunitate, atât în plan bisericesc cât şi pentru viaţa socială. După evenimentele din Decembrie 1989, aceştia îşi construiesc şi o casă de rugăciune, numită „Casa Regatului”. În ultimii ani, după 2000, numărul lor a crescut îngrijorător!
Şcoala:
Biserica s-a îngrijit în mod special şi de educarea copiilor, nu numai din punct de vedere religios, ci şi din punct de vedere al luminării minţii lor cu cele ale ştiinţei de carte. Biserica Ortodoxă Română din Certeze a înfiinţat prima şcoală elementară confesională sub conducerea bisericii. Anul înfiinţării, precum şi al primului an şcolar nu se ştiu cu exactitate, însă este cert că strana bisericii a fost prima şcoală pentru aceia care doreau să înveţe carte. În agendele vechi ale bisericii aflăm urme sigure de existenţă a şcolii în anul 1855 unde, aflăm la data de 15 aprilie, la cheltuieli, un avans de 38 florini pentru repararea clădirii şcolii, şi în continuare alte cheltuieli pentru terminarea lucrărilor de întreţinere a clădirilor şcolii confesionale.
Învăţătorul s-a numit cantor-docente, având să îndeplinească, pe lângă slujba de învăţător şi slujba de cântăreţ în biserică. Învăţătorul avea locuinţa în corpul clădirii şcolii, folosea grădina şi primea plata de învăţător, lunar, stabilit prin hotărârea corporaţiilor parohiale, Consiliul şi Adunarea Parohială, plată în natură şi în bani. Pentru slujba de cântăreţ bisericesc se stabilea salariul de 1/3 ca venit profesional, şi cununii, înmormântări, precum şi alte slujbe. Şcoala confesională era cu limba de predare maternă (limba română) şi avea patru clase. Limba maghiară s-a introdus în mod obligatoriu prin anii 1896 cu 2 ore pe săptămână. Şcoala confesională a bisericii a funcţionat până în anul 1920 când a trecut sub controlul statului, registrele şi arhiva şcolii fiind predate şcolii de stat. Datorită împrejurării că biserica a susţinut şcoala în trecut pentru luminarea poporului, în Parohia Certeze au fost mulţi credincioşi, mai cu seamă bărbaţi, ştiutori de carte. Azi, tinerii s-au aliniat cerinţelor societăţii, şi aproape fiecare tânăr care îşi continuă studiile liceale, nu se opreşte la acest nivel, mergând mai departe cu cele universitare.
Casa parohială:
cea veche, a fost în cimitirul actual, alături de biserica veche de lemn. Era o casă făcută în stil popular şi deservea ca locuinţă numai preotului. Această casă a îmbătrânit şi s-a degradat, iar în timp a dispărut. Azi, abia se cunoaşte locul unde oarecând a fost casa parohială.
Cu aşezarea bisericii noi de piatră între anii 1817-1830 s-a clădit şi o altă casă parohială, din piatra ce a rămas de la edificarea bisericii. Această casă a fost modernizată şi ea la rândul ei, rând pe rând; în anul 1975, în timpul preotului Tătăran Petru, pe locul celei vechi, fiind construită una nouă şi mult mai frumoasă. Casa a fost bine întreţinută, însă nevoile au crescut, iar în anul 2007, în timpul preotului Boloş Viorel, din contribuţia benevolă a credincioşilor, se aduc noi ajustări casei, aceasta fiind dotată cu acoperiş nou, mansardă, izolaţie termică exterioară şi multe alte lucruri trebuincioase zilelor noastre. Din varii motive, casa parohială niciodată nu a fost terminată definitiv. La venirea noului preot paroh, în persoana profesorului universitar dr. Adrian Gh. PAUL, casa parohială a fost propusă pentru lucrări de restaurare integrală, atât în interior, cât şi în ceea ce conţine anexele exterioare. Se solicită sprijinul atât a credincioşilor, cât şi a autorităţilor locale, care nu au întârziat să apară. În momentul de faţă lucrările la casa parohială sunt în desfăşurare.
Arhiva parohiei
a fost aşezată pe ani, de la cele mai vechi acte şi agende păstrate, până astăzi. Mobilierul în care se află arhiva devenind neîncăpător, se aşteaptă terminarea noii clădiri aparţinătoare casei parohiale destinat unui Birou preoşesc, unde va fi aşezat şi restul arhivei. Arhiva dintre anii 1940-1952, când a slujit ca preot paroh Ilieş Victor, din nefericire a fost total distrusă, probabil chiar de preotul paroh din acea vreme, nu se ştie cu ce intenţii, rămânând numai două registre vechi şi câteva dosare răzleţe.
Registrele matricole ale botezaţilor, cununaţilor şi morţilor au fost predate Primăriei comunei Certeze, începând cu anul 1813 până în anul 1950. Din anul 1950 se găsesc din nou registre matricole ale botezaţilor, cununaţilor şi morţilor, registre care sunt folosite în exclusivitate numai din punct de vedere religios.
Biserica şi personalul deservent se susţin azi prin contribuţia benevolă a credincioşilor, care răspund întotdeauna cu dragoste la chemarea ce li se face pentru a contribui financiar pentru biserică, dar şi din contribuţia Statului Român.
Deservenţii cultului nostru –preoţii– se cunosc numai din anul 1809 încoace. Numele preoţilor care au slujit biserica mai înainte de data aceasta nu ne sunt cunoscute şi datorită faptului că agendele parohiale în trecutul îndepărtat au fost conduse defectuos.
Ordinea cronologică, după registrele matricole se prezintă astfel:
–Preotul Batin Ioan a funcţionat ca titular al Parohiei din anul 1809 până în anul 1841. Poate şi mai înainte de această dată a fost tot el preot, însă nu se cunoaşte acest lucru. Preotul Batin Ioan a fost de origine din Parohia Certeze. Azi, în parohie sunt urmaşii familiei acestui preot purtând tot numele de Batin, creştini ai bisericii noastre foarte buni, gospodari de frunte şi oameni cinstiţi;
–Preotul Lengyel Ioan a păstorit această Parohie între 1841-1850;
–Preotul Mirişan Petru a condus Parohia între anii 1850-1884;
–Preotul Iuliu Berinde a păstorit Parohia între anii 1884-1889;
–Preotul Simion Erdos a păstorit Parohia între anii 1889-1913. În timpul acestui preot a fost făcut iconostasul şi unele lucrări de reparaţie la biserică;
–Preotul Iuliu Dărăban a administrat Parohia între anii 1913-1923;
–Preotul Alexandru Erdös a păstorit Parohia Certeze între anii 1923-1936;
–Preotul Augustin V. Soran a păstorit Parohia între anii 1936-1940. În anul 1940 a fost nevoit să părăsească parohia, dar nu numai parohia, ci şi să treacă dincolo, în Banat, datorită ocupaţiei vremelnice maghiare care, în urma Dictatului de la Viena, a ocupat Ardealul de Nord şi pe mulţi ardeleni i-a expulzat, sau pe alţii i-a supus diferitelor chinuri;
–Preotul Ilieş Victor păstoreşte Parohia între anii 1940-1952, când părăseşte comunitatea retrăgându-se din cler, unde va reveni mai târziu;
–Preotul Augustin V. Soran revine în anul 1952 din Banat în parohia Certeze, după ce a fost părăsită de antecesor, şi a stat câteva luni vacantă, timp în care parohia a fost administrată de preoţii din vecinătate;
-În anul 1972 locul îi va fi luat de preotul Tătăran Petru, care va păstori Parohia până în 1987;
-În anul 1987 vine spre păstorirea acestei parohii preotul Viorel Boloş, care va sluji până la pensionare, în septembrie 2016;
-La data de 11 septembrie 2016 este instalat noul preot paroh în persoana părintelui profesor universitar dr. Adrian Gh. Paul, titular în cadrul Domeniului de Teologie Ortodoxă a Facultăţii de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare, şi prodecan al Facultăţii de Litere, primind binecuvântarea Preasfinţiei Sale dr. Iustin Hodea, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului de a sluji în această parohie în calitate de preot paroh.
Pe plan gospodăresc parohial, în ultima perioadă s-au efectuat lucrări majore de restaurare, de reabilitare şi de modernizare continuă a bisericii. Astfel, s-a recurs la refacerea cafasului, care a fost din lemn şi care, datorită aglomerării rurale a devenit neîncăpător, dar şi nesigur. S-a făcut altul mai mare şi mult mai solid. Apoi, în interior, au urmat pe rând refacerea picturii în tehnica „frescă”, executată de către pictorul Dorin Pleşa-Popescu, lucrare realizată cu binecuvântarea P.S. Justinian Chira, Episcop al Maramureşului şi Sătmarului, terminată şi sfinţită la 21 august 1997. A urmat schimbarea picturilor vechi de pe iconostas, însă cu păstrarea lemnului care este într-o stare excepţională, confecţionarea de nou mobilier, îmbogăţirea bisericii cu veşminte preoţeşti, dar şi cu cărţi bisericeşti, icoane aduse, multe dintre ele, de la locurile sfinte sau chiar cu un chivot, executat la comandă, în Grecia.
Pentru confortul credincioşilor, biserica a fost dotată cu încălzire centrală.
A urmat apoi schimbarea uşilor, cu unele sculptate. Exteriorul bisericii a fost acoperit în „terasit”, au fost construite pridvoare la cele două uşi ale bisericii, a fost pavată curtea. Apoi, biserica a fost dotată cu un sistem electric de activare a clopotelor, dar şi cu un ceas electric montat în turnul bisericii, şi care poate fi văzut din aproape orice zonă a comunei Certeze. Acoperişul a fost şi el refăcut, biserica fiind acoperită cu tablă de aluminiu în „solzi de peşte”.
Biserica a fost vizitată în mai multe rânduri de înaltele feţe bisericeşti. Amintim aici Liturghia arhierească din 5 februarie 2006, cu participarea P.S. Sale Iustin Sigheteanul, Episcop-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, dar şi vizita din 14 ianuarie 2007 a P.S. Justinian, Episcop titular al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului când s-a sfinţit biserica parohială datorită restaurării picturii interioare.
Odată cu venirea noului preot în septembrie 2016 s-au identificat câteva necesităţi majore în lucrările de consolidare a bisericii şi a casei parohiale. Între acestea amintim:
a). –la biserică: lucrări de drenare integrală în exterior a bisericii parohiale; construirea Sfintei mese şi recondiţionarea Altarului de vară din curtea bisericii; introducerea unui sistem adecvat de iluminare a bisericii în exterior; construirea unui Capele bisericeşti în cimitirul comunal destinat tuturor confesiunilor din comună; amenajarea unui spaţiu adecvat pentru spovedanie în camera laterală interioară din pridvorul bisericii; rezidirea Sfintei mese din Sfântul Altar cu cărămidă şi placare cu piatră şi marmură; înlocuirea lambriurilor din lemn de brad din Sfântul Altar şi rezidirea pereţilor interiori cu cărămidă ornată; refacerea integrală a Proscomidiarului şi a Scaunului Arhieresc din Sfântul Altar; introducerea apei curente în Sfântul Altar, recondiţionarea şapelor interioare şi placarea cu granit; refacerea şi reorganizarea mobilierului bisericesc în Sfântul Altar; schimbarea tabloului electric şi refacerea întregului sistem de iluminare interioară după cerinţele ISU şi a legislaţiei în vigoare; îmbrăcarea iconostasului pe partea interioară cu icoane tradiţionale ortodoxe; reorganizarea băncilor din biserică şi introducerea mobilierului specific la etajele superioare (balcoane), destinate pentru strană şi spaţiu adecvat Corului bisericesc; consolidarea scărilor interioare la etajul superior. Toate acestea necesită îmbunătăţiri care servesc mărirea confortului slujitorului bisericesc şi a credincioşilor, care i-au parte în număr tot mai mare la slujbele bisericeşti din duminici şi sărbători.
b). –la casa parohială: lucrări de restaurare integrală a casei parohiale şi de amenajare a curţii interioare; înlocuirea întregului sistem electric din interior; modificarea şi reamenajarea spaţiului interior la parter şi etajul superior potrivit normelor arhitecturale recunoscute; turnarea şapelor interioare, izolarea termică, reclădirea pereţilor cu plăci de rigips şi izolaţie; lucrări de gletuire şi finisare a pereţilor; lucrări de faianţare şi de aşezare a parchetului; zugrăvirea din nou şi vopsirea pereţilor cu lavabilă; introducerea sistemului termic de încălzire; schimbarea uşilor interioare şi a geamurilor; înfrumuseţarea integrală a casei cu mobilier adecvat; stratificarea terenului în exterior şi aşezarea gazonului; placarea cu piatră şi pavaj a aleelor exterioare, etc. Toate aceste lucrări necesită îmbunătăţiri care servesc mărirea confortului slujitorului bisericesc şi a familiei sale, care solicită un spaţiu de confort decent pentru a-şi putea desfăşura activitatea misionar-pastorală cu succes în comunitatea parohială din Certeze.
c). –în curtea bisericii: lucrări de reamenajare a curţii parohiale prin întreţinerea gardului împrejmuitor, prin redecorarea Pridvoarelor exterioare, înlocuirea arbuştilor bătrâni şi plantarea de pomi fructiferi şi flori; construirea unui Lumânărariu, ca spaţiu adecvat pentru aprinderea şi depozitarea lumânărilor; înfrumuseţarea Altarului de vară prin modificarea acoperişului; lucrări de amenajare a spaţiului destinat locurilor de veci din Cimitir; reamenajarea grădinii parohiale şi înlocuirea pomilor bătrâni şi uscaţi cu pomi fructiferi noi.
d). –în cimitir: rearanjarea locurilor de veci şi lucrări de întreţinere a cimitirului; construirea unei Capele mortuare interconfesionale în Cimitirul central al comunităţii pe fonduri europene şi guvernamentale; construirea unei alte Capele mortuare ortodoxe în incinta Bisericii parohiale, întrucât spaţiul este unul adecvat şi generos în acest sens, chiar necesar.
La aceste lucrări i-au parte cu mult drag şi răspund afirmativ majoritatea credincioşilor buni din Parohie, venind întru întâmpinarea preotului slujitor cu susţinere materială, cu donaţii şi încurajări. De asemenea, susţinere substanţială s-a primit în ultimul an de la Consiliul local şi din partea Primăriei comunei Certeze, precum şi de la alţi binefăcători. Pe această cale aducem alese mulţumiri tuturor susţinătorilor, donatorilor şi ajutătorilor de orice fel, şi rugăm pe Dumnezeu, Cel preamărit în Sfânta Treime, să le răsplătească însutit tuturor după bunătatea inimii fiecăruia.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Pentru detalii, urmăriţi şi pagina de facebook a Parohiei, intitulată:
Biserica parohială Certeza Oaşului